Comparat cu alte orașe europene, Clujul este un ”town” cum zicea un prieten de-al nostru. Unul dintre lucrurile cele mai suprinzătoare pentru noi a fost faptul că toată lumea se cunoaște. Adică vorbești și tu cu o cunoștință mai veche. să-ți recomande un instructor bun, îți zice un nume și-ți dă un nr. de telefon, iar din vorbă în vorbă în vorbă cu acesta din urmă afli că e ginerele vecinului.
Cam ca pe la noi, pe la Hovrila!
Altfel, Clujul e un pic aglomerat, dar nu din cauza drumurilor, care sunt bune și gândite destul de bine, ci din cauza numărului de mașini. Sunt foarte multe mașini și puține locuri de parcare. Aș spune chiar că mulți clujeni se cred încă undeva la țară, – desigur mulți dintre ei chiar au trăit la țară și abia de una sau două generații stau la oraș – și nu-i nici un bai dacă lasă mașina la poartă, cu o roată în drum și una pe trotuar.
Avem 3 mall-uri, cel mai nou Platinia e foarte aproape de unde stăm noi și arată foarte fain – cumva o oază, cu restaurante cu specific dar prețuri bune. Comparativ cu alte orașe europene unde se mai înghesuie turiștii, Clujul are aici un avantaj – mâncarea, berea și cazarea sunt ieftine.
Însă nu prea avem atracții. Aș începe cu Grădina Botanică, care după părerea mea este insuficient promovată și utilizată. Mi-ar plăcea să se facă mai multe evenimente și reprezentații, chiar cu intrare liberă. Puțini turiști care ajung aici, știu că avem și o grădină botanică.
Centru vechi e fain, sunt și câteva cluburi și câteodată un concert, dar ne trebuie ceva mai mult ca să îi ții pe turiști aici mai mult de două zile. Din categoria celor care cheltuiesc mai mult sunt cei care vin cu familia, dar rar îi vezi pe la concerte sau festivaluri. Ca să-i atragem ne trebuie o ofertă pe măsură, un aeroport mai mare, evenimente pentru toți membrii familiei, ghizi și tururi de mai multe zile. Recunosc că nu știu prea multe despre acest domeniu, dar asta e concluzia.
Așadar cei mai mulți vin la festivaluri – Untold și Castelu’ Electric. Primul e foarte zgomotos. Atrage mulți turiști și în zilele alea, orașul e inundat de lume. Cazare poate mai găsești la cele două hoteluri mai scumpe din oraș unde stau și unii dintre DJ, iar dacă te gândeai la un weekend liniștiti în perioada aia, mai bine mergi la Hovrila! Adică eviți Clujul. Ceea ce fac și mulți clujeni – își dau apartamentele în chirie și stau un weekend la țară.
Sunt păreri și pro: aduce bani și recunoaștere internațională orașului; și contra: cei care stau în cartierele aproape de scene și de parc efectiv nu pot dormi din cauza zgomotului, unde pui că mai sunt și spitale în zonă.
Eu zic că ar fi bine ca autoritățile să îl mute undeva în afara orașului, sau să facă un parc destul de mare care să îl găzduiască.
Dacă preferați un festival mai chill, avem Jazz in the Park, e un festival tare fain și mai restrâns la care chiar poți să auzi din difuzoare și înaltele și mediile.
Restaurantele din Cluj, sunt pentru toate buzunarele. La noi ne-a plăcut la Nomad, la Bianco Milano la Samsara și la Marty . În ordinea asta: cea mai bună experiență internațională, cel mai bun gelato, cel mai bun meniu vegetarian și cele mai bune burgere.
Din păcate, și cineva a mai scris despre asta, în Cluj, nu avem restaurante de lux. Adică nu prea ai unde să-ți spargi portofelul, unde un meniu să coste pe la 80 de euro, exclusivist, rafinat sau cum vreți voi să-i ziceți. Mie îmi place să mai fac câte o escapadă în astfel de locații, dar Clujul nu reușește să mă ademenească. Dacă știți astfel de locații vă rog să-mi dați de știre. Scriu un review.
Avem multe evenimente tech! Foarte multe. Dar dacă vreți să mergeți la vreunul, să vă puneți la punct cu engleza, deoarece aceasta este limba care se vorbește la ele. Serios, doar la meetup-uri se mai folosește româna. Din păcate sunt puține evenimente (două știu eu până acum) care chiar aduc speakeri de calibru, sau au o agendă focusată – restul cam toate sunt tech!
Aș mai adăuga ceva despre evenimentele pentru startup-uri, și peisajul din jurul acestui fenomen, însă, pentru că am mai multe de zis, o să-i dedic un articol întreg în curând.