Reclame pentru femei

Helen Twelvetrees (1936)Încep acest articol prin a menționa că cei ce mă cunosc știu că nu sunt un misogin, iar celor ce nu mă cunosc le spun că sunt uneori uimit și chiar indignat de diferențele de atitudine față de sexe care le observ în societatea modernă.

Pe scurt:

Urmărind azi știrile, am văzut, într-o pauză de publicitate o reclamă la un produs de întreținere a părului – pentru femei. Cred că dacă aș fi femeie, urmărind reclama respectivă ar fi două posibile urmări:

  1. Aș avea un orgasm doar gândindu-mă la cât de perfectă și de atrăgătoare m-ar face produsul respectiv;
  2. Aș arunca televizorul pe fereastră indignată de  cât de incultă și ușor de manipulat mă identifică ca posibil client reclama respectivă.

Numai mie mi se pare sau reclamele pentru bărbați sunt de obicei mai aproape de realitate. ”La o bere în natură” mi se mai aproape de realitate decât ”păr roșcat și strălucitor și elastic după o baie în piscină”.

Eh da o să-mi spuneți că încerc să compar capra cu varza dar nu-i așa că produsele din reclamele ”pentru femei”: nu țin de cald, nu țin de foame, nu țin de urât. Bine poate sporesc gradul de confort, dar nici una dintre nevoile de bază. Și dacă asta vine la pachet în conceptul de ”femeie independentă” ori se merge prea departe și ”nu mai vedem pădurea din cauza copacilor” ori e un concept complet greșit ca mod de viață.

Fotografie din colecția Bibliotecii de Stat din New South Wales cu actrița Helen Twelvetrees.

Muzică sau telenovele?!!!

Da da, știu, nu sunt critic muzical nici nu am absolvit conservatorul sau vreun liceu de muzică, dar scriu acest articol din perspectiva de ascultător sau „consumator” de muzică – cu vreți voi să o luați. Am mai comentat într-un articol precedent, despre o oarecare vizibilă problemă de originalitate iar acum vreau să dezbat un alt subiect care mă deranjează la producțiile muzicale românești.

Cum am subliniat și în titlu, am impresia că, prea multe producții exploatează motivul ”iubirii pierdute” ca să zic așa. Se pare că fetele și băieții ăștia care se lansează cu piese noi, toate au avut de aface cu un personaj sentimental, și hoț pe deasupra deoarece le fură inimile! Să vă dau și câteva indicii: Alexandra Stan – Get Back (ASAP), Ela Rose – No you no love, Ellie White – Nu te mai caut, DJ Project – Mi-e dor de noi, Lora – No More Tears, Amna – Tell Me Why, Xonia – Hold On, Adrian Sina & Beverlei Brown – I Can’t Live Without You, Mattyas – Missing you, Fly Project – Goodbye!!! – ”Johnny la gente esta muy loca! WTF!!! ”.
Fetelor, mai bine treceți peste moment și-l uitați pe tipul ăla! Adica poate omul și-a găsit femeia, s-a însurat! L-a călcat Nikita sau s-a făcut marinar! Deci încetați că încep să devin gelos!!!

”Probabil nu e vina lor, e textierul” – care acuma s-a apucat de citit Shakespeare… ? În fine, unele dintre ele sună chiar bine, nu muzica e problema dar textele prea seamănă cu niște telenovele pe scurt. Adică ”Tu ai plecat și eu am rămas să cânt… în urma ta” – fiindcă banii de pe cardul care l-ai lăsat sunt pe terminate!

„Păi ce ai vrea să facă să se dezbrace?” – Numai atîta mai știu să facă? Păi atunci să meargă la ”Dansez pentru tine”, măcar dau impresia că fac o faptă bună.

”Poate că despărțirile vînd!!!” – Adică sunt contagioase?!!!

Industria muzicală românească e în floare și asta e un lucru bun, dar când se exagerează pe o temă, în orice artă, devine tot mai greu de apreciat, dacă nu chiar inapreciabilă.

”Poate nu te înscrii în publicul țintă, așa că poți să o lași mai moale.” – adică publicul țintă sunt fetele alea din videoclipul lui Dan Bălan care a plecat în Moldova, și-a băut banii, și nu s-a mai întors!

Ce vreau să zic e că mesajul nu e potrivit, sentimentele nu sunt o monedă de schimb!

Poate că am exagerat puțin în expunerea mea, dar am făcut-o cu scopul de a atrage atenția. Iar dacă citești articolul ăsta și ești implicat într-un fel sa altul în industria muzicală poate faci ceva să schimbi canalul de pe filmele indiene!

În final vă arăt câteva piese cu care să vă ”clătiți urechile”:

iPad s-a maturizat

iPad s-a maturizat, și cum acest brand este un trend-setter, pot să declar fără riscuri că tablet PC-ul se apropie de maturitate. Recunosc, deși nu sunt fan Apple, că îmi place iPad2 și mă gândesc serios să achiziționez unul. Acum privind în urmă la primul iPad se ovservă clar că Apple l-a lansat, zic eu prematur, doar pentru a fi nu rămâne de căruță – cum de altfel competitorii nu dormeau deloc.

Ca fan Apple, sunt sigur că nu vă place afirmația făcută, dar să nu uităm că în istoria IT sunt muuuulte concepții inventate de oameni simpli și apoi copiate de marile corporații pentru a le aduce profit. Iar Steve Jobs și Bill Gates sunt un fel de ”nași” în domeniu .

Și acum o scurtă lecție de istorie IT.

Ei bine primul concept de ”tabletă” a fost exprimat la sfârșitul anilor 60, prin DynaBook descris de Alan Kay, ca un coputer personal ultra-light pentru copiii de toate vârstele.

Din specificațiile sale, reiese că acest computer, trebuie să se poată conecta fără fir (wireless) la diverse surse de informație putând să abstractizeze informațiile culese. (Vă sună cunoscut… cloud computing!).

Apoi în 1976 Xerox a lansat un prototip de ”computer portabil” – Xerox NoteTaker, care din păcate nu a mai intrat în faza de producție în serie, dar a influențat noile modele comercializate de concurență respectiv: Osborne 1 (1981), Compaq Portable (1983), IBM Portable (1885) și desigur Macintosh Portable (1989).


Știu că modelele astea ar reprezenta precursoarele notebook-urilor de astăzi, dar să nu ne primpim să zicem că tablet-urile sunt rezultatul evoluției telefoanelor mobile…. sau ați uitat cum arătau primele telefoane mobile? Modelele de mai sus au ținut capul de afiș în anii 90. Nu că erau populare sau puternice sau fiabile, dar la vremea respectivă erau un ”moft” cool.

Apoi începând din 1990, când industria a câștigat și mai mult teren, lucrurile s-au îmbunătățit. Bateriile puteau fi acum mai durabile datorită noilor tehnologii nichel-cadmiu, litiu-ion sau litiu-polimer. Apoi în 1991 Intel introduce procesorul Intel 386SL cu consum scăzut, dedicat pieței.
Dar chiar dacă, bateria dura mai mult sau erau mai rapide, calitatea afișajului era un minus. Lucru care de asemenea avea să se schimbe tot din 1991 când tehnlologiile de afișaj color LCD au intrat în mainstream. Din acel an prețurile au început să scadă. Și au mers în jos până când în zilele noastre unele notebook-uri sunt mai ieftine decât PC-urile.

Piața a evoluat foarte bine pentru notebook-uri, și după ce s-au stabilit tehnologiile de bază și un business model, cum era de așteptat s-a început ”minimizarea” acestora. Și piața a evoluat în această direcție până prin 2005 – 2006.

Acum doresc să mă opresc aici pentru a face câteva precizări despre PDA-uri – care de altfel sunt un ”strămoș” veritabil al tablet PC-urilor. Asistentul Personal Digital (PDA) a fost gândit de la început  ca un manager personal de informații. Deci nu ”personale” – personal. Adică ca un telefon, de purtat în buzunar, de pe care nu poți să vorbești cu nimeni, dar își amintește toate numere de telefon și chiar și adresele pritenilor și chiar și nivelul impozitului pe profit de anul trecut.  Așa cum am spus, acesta era gândit ca un aparat de buzunar, desigur portabil dar discret – ceva ce nu se dorește deloc a fi tablet PC-ul de azi. Dinpotrivă vrea să fie omniprezent și omnipotent – de aia are două camere, senzori de mișcare, senzori de gravitație și multe alte ”drăcovenii” la care să te minunezi. Și de accea tind să cred că PDA-ul nu a inspirat tabletele PC la nivel de concept, doar la nivel tehnologic.

Deci conceptul de PDA, are cam acceași vârstă, ca și cel al tablet-PC-ului,  datând din 1980 defint de Psion. Care de altfel au început producerea unor astfel de aparate lansând în 1984 Digital Assistant. Apoi în 1991, HP a lansat HP Jaguar iar Psion, Psion Series 3. Mai târziu în 1993 și Apple intra pe piață cu Apple Message Pad și US Robotics cu Palm Pilot 1000 – după unii primul PDA cu adevărat util.

Apoi a urmat Palm Pilot 5000 ș.a.m.d. . Dar lucrurile s-au complicat sau mai exact au început să se combine prin 1996 când Nokia a lansat Nokia Commnunicator 9000, care ne pune in fața unei noi ere – cea a smartphone-urilor.
În 1996 a urmat HP Palmtop 300LX. În 1998 Microsoft lansa sistemul lor de operare dedicat, Microsoft Palm-PC 1.0 care chiar în acelaș an a fost pus pe modelele Casio Cassiopeia E-10 . În 1999 RIM lansau primul lor model și anume RIM 850 . Desigur după anul 2000, și pe acestă piață lucrurile au evoluat cam în acelaș sens ca al notebook-urilor: mai mici, mai durabile, color și cel mai important, mai ieftine.

Acum revin la anul 2006 când a avut loc un eveniment, zic eu foarte important:

La World Economic Forum în Davos se anunță pentru prima dată proiectul OLPC (one laptop per child) – ceeea ce ne aduce aminte primul concept de ”tablet PC” din anii 60. Uite așa arăta laptop-ul proiectat de ei:

Iar pe piața smartphone-urlor lucrurile arătau așa:

Încep să semene, nu-i așa? La vremea aia nu era clar în ce direcție va evolua piața – telefoanele mobile deveneau tot mai puternice, iar notebook-urile tot mai mici. Tot în 2007 a fost lansat de Asus EEE Pc.  Și concurența a fost acerbă… dar au trăit bine până pe la mijlocul anului 2009, mai exact pe 21 iulie,  când  Michael Arrington a lansat un manifest: ”We Want A Dead Simple Web Tablet For $200. Help Us Build It.” lansând astfel proiectul CrunchPad. Acesta a realizat în mare parte ceea ce și-a propus – o tabletă web, dar pentru $500. Așa a apărut JooJoo Pad care putea fi cumpărat începând din Februarie 2010.

După accea cred că știți ce a urmat. În Mai 2010 s-a lansat primul iPad. Au apărut după aceea și Dell Streak, Asus Eee Tablet, Samsung Galaxy Tab, Viewsonic ViewPad și chiar mai multe vor ieși la lumină în acest an.

Ce e important de reținut din articolul ăsta:
– că primul cu ideea a fost Alan Kay prin 1958;
– că dacă OLPC nu ar fi fost boicotat de ”grei” probabil am fi avut câte o tabletă PC chiar pe băncile școlilor;
– dacă CrunchPad ar fi mers tabletele PC se vindeau ca pânea caldă și în țările subdezvoltate (răbdau ăia foame o săptămână să-și ia un CrunchPad, fără probleme :P). Oare de ce nu a mers…?
– iPad nu știe să facă de mâncare!

Și ca să nu ziceți că am scris un articol despre iPad (de fapt titlul face parte din strategia de marketing :P) și nu am pus nici o poză cu el uite:

Acesta este un iPad. E fabricat în  Taiwan  costă $ 500 iar Steve Jobs zice că e grozav!

O problemă de originalitate?

Vi s-a întâmplat să auziți o piesă, la radio sau la TV, și să vă dați seama că sound-ul seamană foarte mult cu o altă piesă pe care obișniuați să o ascultați cu mult timp în urmă? Mie mi s-a întâmplat de câteva ori, și vorba aia – nici nu știi de unde sare iepurele! Să vă prezint câteva exemple:

Depeche Mode – Precious (disco mix) 2005

vs.

Timbaland ft Keri Hilson – The way I are 2007

Continuă să citești O problemă de originalitate?