Jurnalul din ultima lună

Am cam lipsit în ultima vreme de pe blog, așa că scriu acest acest articol pentru a vă ține la curent.

De la sfârșitul lunii ianuarie m-am mutat la Londra, sincer nu îmi place vremea de aici dar sunt și zile cu soare (ca cea de azi) în care e o plăcere să ieși în oraș.

Apoi lucrez la un sait pentru un proiect pe care l-am început anul trecut, și pe care îl folosesc zilnic. Proiectul vine în ajutorul celora care sunt interesați să-și urmărească finanțele personale: ține minte tranzacții, știe să primească instrucțiuni prin email, urmărește cursul valutar, profitul lunar și realizează și câteva statistici. Sunt câteva tweak-uri pe care aș vrea să le aplic înainte de lansare, așa că o să vă mai țin o vreme în suspans.

Mai urmăresc și proiectele de pe GitHub, însă în lipsa unui feedback am considerat că pot amân update-urile pentru moment.

Altfel mă ține ocupat* noul job, unde am cunoscut câteva persoane extraordinare.

Și dacă sunteți prin Londra, și aveți nevoie de o mână de ajutor pentru o ”ieșeală” lăsați-mi un cometariu, sau un mesaj și dau +1 ;)

(*) doar 8 ore pe zi luni -vineri.

One thought on “Jurnalul din ultima lună”

Comentariile sunt închise.